orașul etern se ascunde în frunze
aștept revenirea acum și aici
prin ochi și prin burtă-mi-noată meduze
sunt spermă, ovul, fetus, mort și furnici.

suprim bolta în mine ca burtă de chit
busola de-o am nu e bună-n Bermude
prezic viitorul stupid și-nvechit
adorm peste venele-mi aspre și ude.

un chip de furnici făurit-am în ochi
un sfeșnic de sfetnic îmi stă la picioare
zeu mic negru - cântec de voodoo deochi
port smirna în suflet perucă de soare.

aș smulge apusului tihna să am
ce să spun dimineții când vrea să mă ieie
fugi colo în moarte stupid pământean
din galbenul ploii îmi iau eu scânteie.

din lacrima ei albăstrie și rea
fur omului tihna și mie sfârșitul
mă-mpiedic în manta-mi prelungă și grea
desfid cu ochi tulburi din nou negrăitul.

orașul etern mă cuprinde în noapte
drumeț pe o șa pe un cal fără zestre
că pașii copitelor sale sunt șoapte
și însăși ideea de cal nu mai este.

aștern sub călcâie covoare de țări
cuprind infinitul cu albul din ochi
o altă culoare mâ-neacă în zări
e roșul curat din păpușa-deochi.

aș vrea să mă pierd ca robotul în om
să fiu conștiința planetei întregi
ca porc să mă nasc simbioză cu-n pom
un ender ciudat cu iluzii întregi.

și toate-ntrupările îmi trec dinainte
revăd tot ce-am fost sau am vrut să devin
orașul etern încet mă cuprinde
n-am vrut să se-ntâmple, dar sunt simplu, divin.