Să nu mai vreau amurgul care pradă
Frânturi de clipe rătăcind năuce
Și mirtul zvelt, încolăcit pe cruce,
Când ochii Lui cătau prin nori să vadă.

Să nu mai gust licoarea ce aduce
Săgeți când pofta frânge din plămadă
Și frigul pur ce-adoarme pe zăpadă
Uitînd sfioase lacrimi să usuce.

Să nu mai fac din urma-n trup săpată
Podoabe dulci, cât încă mai sunt viu,
Și din zvârluga ce-n pârâu înoată

Belșugul mesei, ca sătul să fiu.
Această caznă ce îmi este dată
Fie ca-n veci departe să o știu.


4 octombrie 2005