spune-mi tu cum să alung liliecii din noapte
le văd ochii desăvârșit de rotunzi
ca o moarte prea timpurie
în care inevitabil mergem neștiutori

în ce lume să plec măcar fără sentimente
și fără credința în alb
acolo unde se sfârșește non-culoarea mea
încep să mi se desprindă palmele de pământ

ține-mi legate firele din care am apărut
în dimineața nașterii
așa voi putea să adorm fără coborâre în umbră
să ascult lemnul cum se face capăt de cruce

când nu voi mai ști să văd dintr-o parte în alta
a oamenilor lasă-mă să urc încă o duminică
și să îmi decupez serpentine din aripa îngerilor
pentru căința din urmă și ultimul zid