L-am întâlnit pe Dumnezeu; era singur și îi era foame, și îi era frig,
Și era nedormit. Stătea pe creasta cerului și veghea. Îmi era frică
Să îl privesc, îmi era frică să îi spun că stă acolo degeaba.
Coboară Doamne, i-aș fi zis - și m-ar fi înțeles, și m-ar fi ascultat -
Căci el trecea dincolo de limbi și dincolo de ființe,
Coboară Doamne în casa mea, i-aș fi zis, și i-aș fi dat haine,
Și l-aș fi așezat lângă foc, și i-aș fi dat mied, și i-aș fi dat merinde,
Și i-aș fi spus o poveste de demult. Și el ar fi adormit, și l-ar fi visat
Pe fiul său, și ar fi râs în somn, și ar fi fost fericit, și s-ar fi simțit ocrotit,
Și n-ar mai fi plecat niciodată. Și ar fi venit primăvara,
Și am fi scos plugurile, și am fi tras brazdă, și am fi semănat
Grâu, porumb și secară. Și ar fi venit vara, și am fi stat sub pomul vieții,
Și am fi bătut coasa. Goi până la brâu am fi cosit dealurile
Poloage, poloage. Și ar fi venit femeia mea, și ar fi venit copiii mei
Cu demâncare, cu apă și cu ștergare, căci am fi fost asudați
Și obosiți, și arși de soare. Apoi am fi secerat și am fi treierat
Și am fi dus sacii la moară. Toamna am fi umplut coșarele cu porumb
Și am fi văzut cum zboară cocorii. Ar fi venit iarna și am fi stat în casă
La gura sobei. Și eu aș fi spus o poveste de demult,
Și Dumenezeu ar fi adormit și l-ar fi visat pe fiul său,
Și ar fi râs în somn, și ar fi fost fericit, și s-ar fi simțit ocrotit,
Și n-ar mai fi plecat niciodată.