Un om a murit într-o gară
nemiscat între bine și rău
singur lăsându-mă afară
în calea destinului său

viata în ochi mai sclipește
c-o mută ploaie de scuze
prin mine trecându-se orbește
ca schijele vechi de obuze

fierbinte, clipita durere
m-apropii cu-ncetul plângând
spre locul lăsat de tăcere
în urmă, prin mine trecând

ce lanțuri îmi zornăie-n minte!
legăndu-mă-n loc să rămân
în ruga absente cuvinte
spre tatăl ceresc să amân

când singur rămas într-o gară
nemișcat între bine și rău
privesc copilul de-afară
în calea destinului meu.