M-aplec peste marginea visului
și-alunec spre ghearele reci
ce vor să mă prindă,
ce vor să mă facă să știu
că nu-nsemn nimic,
că nu sunt nimic.

M-aplec peste marginea visului,
deasupra unei lacrimi căzute
ce-ți păstrează chipul,
chipul pierdut între lacrimi.

M-aplec peste marginea visului:
căderea e inevitabilă!