Îmi iau pielea de fier atârnată în cuier
mă decojesc de cea veche prea roșie prea fragilă
o strâng până ce se mulează pe față
nimic nu se mai mișcă ochii devin inerți
expresiile au înghețat pe sentimente
iau cu mine tristețea momentului
aștept să sculptați pe al meu chip
un zâmbet ce vă place deși eu plâng
cu lacrimi de fier încins
să îmi acopăr rănile
tot sunt viu, nefericit…