când
mă îndoiesc
de faptul că exist
îmi plimb hoitul cartesian prin dallasul
imgb-ist
aici stau șobolanii pe sârmă și ouă
primăvara vine cu duba de două
orice polițist ți se pare
un demostene cu o gură nu prea mare
l-ai invita să rostească
și-un cămin de nefamiliști
și-o bordură
dar vezi din nămol răsărind
pieile negre
și făt-frumos cu amforă de van damme
își aduce aminte subit
că
“mă scuzați eu am ieșit din tură”

vino mai aproape concitadinule
simțurile sunt înșelătoare
pipăie-mă cu creierul tău iscusit
nu
nu ți se pare
în loc de inimă am o gaură de cuțit
portofelul
telefonul
verigheta
geaca
pantalonii
și borseta
mi-au rămas (într-o busculadă
cu final previzibil)
mici
dinții – nu-ți miroase? – i-am prins
cu lipici

lăsați-mi barem caietul de poezii
“lasă bă că ai memorie și ne scrii”

unși cu toate alifiile...
m-am dus
la circa nu-mai-știu-care-nu-mai-știu-de-ce
“ați băut?”
câteva pahare de vin…
“asta trebuie să fie! i-ați enervat cu limba că prea vă merge repede așa
sunt lucrurile astea ați dat și dumneavoastră au dat și ei poate nici n-au
fost cinci poate că erați trei la trei…”

vai!
cum am putut să uit astfel pierd eu nopțile îmi ofer devla cui vrea să joace miuța la pauză evident că schimbăm porțile aveți dreptate am improvizat stâlpi din sticlele de vin că erau mai înalte decât sticlele de bere să nu ne certăm când “e bară” am pus deasupra portofele
iar când era gol ne sunau telefoanele geaca și pantalonii făceau galerie iar borseta ținea verigheta ceasul și scorul că asta nu v-am spus câștiga primul care ajunge la o mie
o nebunie a fost acum înțeleg eu stăteam în poartă eu deposedam eu șutam din orice
poziție bunurile personale mi-au fost duse după meci la expoziție
mi-au luat chiar și mulajul să îmi ghipseze statuie ce să mai steaua-rapid
a fost locatarii din cutiile de chibrit strigau de la ferestre: muie! muie!

nu știm au zis polițiștii noi ținem cu dinamo
că nu bate
pe nimeni