>: „să treci miezul zilei pal, cuminte/ lângă zidul de grădini, fierbinte/
să auzi prin ghimpi și spinii sterpi/ zvâcnet de mierle, șuier de șerpi.”
(Eugenio Montale – Oase de sepie)


dragoste înseamnă să jumuli iarba crescută lângă bordură

sub tipografii mai există pământ duhul lui montale
știe aceasta vinde în pahare de plastic
supă de cerneală fiertură
de sepie dezosată cu unelte de scriitor

soarelui i-au crescut de câteva decenii tentacule
mă întreb la ce gândesc bătrânii odihnindu-se pe băncile din fața
băncilor
scări de gresie
pereți de gresie
ochi de gresie
viața duhnește a clor și a medicamente
impersonal ca holul unei farmacii cu zile compensate

clădirile se înmulțesc atâtea firme cu materiale de construcții
au deschis de dimineața până seara târziu
singurul șomer al acțiunii sunt eu – stau lângă fereastră
privesc
beau
scriu
câmpuri de mac între care nu va crește vreo pâine

pantofii de săptămâna trecută mi-au rămas mari
sau lucrurile cresc sau mi se atrofiază picioarele
e tot ce îmi amintesc despre mine nu știu
cum să convertesc în cuvinte:
am fost

în spatele tramvaiului oprit la semafor un balaoacheș desculț
face pipi
seamănă cu un amoraș deshidratat de alb
părul îi lucește
pielea îi lucește unghiile
scot scântei când ating metalul șinelor încins

câțiva călători coboară vociferează-l descriu
de mult s-a ascuns sub fusta largă multicoloră
alte țigănci în jurul celui tăinuit încing o horă
și râd
și cântă
și își alăptează în văzul sfinților de ipsos noii pui