Eu nu mai știu dacă
am fost doar humă însuflețită
sau pulpă de căprioară,
n-am mai prins demult
un apus de soare
să-l înfulec la cină
când stau oasele să mă analizeze
cu ochi unei Eve moderne,
să-mi pot determina
limita până la care îmi anexez
dexteritatea plămânilor
și să-mi completez în fiecare noapte
fișa bibliografică a encefalului infatuat
cu încă un gând omenesc.