frisoanele vin întruna, stările de răceală mă golesc
corpul a rămas o urmă care mă trădează în fiecare zi
a acestei ierni pustiite de ura zăpezilor, de respirația
ce încearcă prea des să prindă gheață spre tine

e bine să ai un om în care să stai cu iubire, un fel de chirie
să-ți spună: te iubesc, intră în mine, măcar până-ți trece
să scoată lucrurile dureroase din tine, oasele de exemplu
ai răcit până la oase și nu mai sunt bune, nu e nimic
se găsesc altele, alții au forme mai ușoare de gripă
de iubire, suportă un transplant, chiar vor țipa de fericire