Alerg si noaptea parcă se opreste peste mine.
Îmi arată drumul.
Pe pământul aspru imi asez supararea.
Alerg și calc peste pământul negru și fără lumină,
încerc să caut lumina,frumusețea...
Și dintr-o dată,un sunet orgolios și rece
se aude-n depărtare
iar lacrima ce trece ușor pe obrazul plin de praf
se oprește fix pe buze.
Se vede o lumină,dar nu pot sa cred,
căci știu de la alții,
că într-o beznă mare,într-un pustiu uscat
lumina nu există,ci doar durere,jale.
Atunci cred că am vedenii,sau mint?
mi-e sete mi-e frică,
în piept inima se zbate.
Mi-e greu-Oare de ce acest trup nu-l voi avea mereu?
rămân cu sufletul din mine...
Alerg mereu,
continui să zdrobesc durerea,
suferința și amărăciunea grea