Va veni vremea, când ninși
vom fi împreună noi doi,
și focul din vatră va arde frumos povești,
adunate în suflet de noi amândoi.
Alintându-ne, în balansoarele noastre,
depănăm, visând cu ochii deschiși.
Pe fețele noastre,
focul se joacă trosnind amintiri...
Câinele nostru privește mirat,
stăpânul nu mai poate fi apărat
de propria viață.
Ca un copil, vreau să mă joc,
blana de urs mă așteaptă cuminte...
Vom trecem ghiduși,
pragul de azi către mâine.
Suntem ninși, dar nu ne transformăm în sloiuri de gheață,
focul din noi luminează și arde
încât uneori cred c-o s-ajungem două picaturi de apă,
unite-ntr-o cupă de Crin!