Nu mai știu care inimă
doare atât de curat.
Inima mea de femeie incertă,
sau inima ta de înger damnat.
Nu mai știu ce culoare trebuie să aibă lumina
și nici cât de sus ajunge sufletul îndrăgostit.
Nu mai știu nimic din câte n-am împlinit;

toate s-au zămislit și s-au rostuit
ca niște pietre cuminți într-o albie secată de râu.
Sunt un fir în pustiu, fierbinte și singur,
peste care adie răcoros cineva.
Nu aud decât o arsură
și nu știu dacă e o lacrimă
pe o piatră încinsă
sau e inima.