cocoșii s-au umplut
de veșnicie
din orele rămase în priviri.
prietene, ti s-au retras eonii
în simfonia marii
reveniri


trecutul se deschide în nerăbdarea
frustă
ciocnind cu ouă roșii în lemnul
putrezit.
e steaua ta mai albă,
mai păgână ?
din ritualul zilei esti zeul
izgonit.

un naufragiu-ți
leagănă sălbatic
în coapsa nucii mugurii
desculți
ți-a înghețat surâsul
pe lespedea-ntrebării
și-mpovărat de vise vrei
s-asculți.

de-a v-ați ascunselea
prin nemurire
când mai presus de stele
când mai jos
îți lași în urmă dâra de-ntrebare
și te predai materiei
sfios.


întreb
nelămurit ca umbra despuiată
de aură
pe buza de potir-
Ce ghimpi mi-ai semănat
în gene, Doamne,
de-mi caut cerbii-n
ierbi de cimitir ?