departe,
tot mai departe

te aud,
voi fi întotdeauna al tău

tancurile sunt oprite de sacoșele de plastic
îngerii au uitat să trăiască singuri
în spatele tunurilor se ascund secrete
nu mai trage
dacă nu știi să iubești
învață întâi
să plângi

furtuna se apropie mitraliând
din vârful muntelui șoarecii se sinucid
plonjăm în gol

îmi cauți mâna
primește-o
însă înțelege că nu putem învinge aerul

vom intra în istorie
statuile triste care nu au fost de acord

nu mai e mult
până atunci oprește-te,
cazi în brațele mele ca o lebădă adormită

oricum, nu mai putem evada din iubirea noastră

departe,
tot mai departe

întunericul se apropie