las mâinile deoparte

am sângele înspumat al unui animal în fața sacrificiului
densitatea spaimei ca o pâclă emoțiile în care te cufunzi
nimic nu curge strident cum curge dragostea metalică
pe coapsele mele de femeie-viață

îmi așez tălpile bine pe stânci

fiecare tăietură este semnul tău de plecare
nu știu dacă cel ce adună plasa în jurul gleznelor este pescar
sau e dublul tău fidel spațiilor acvatice
unde ne adăpostim când lumea își pierde conturul

ating un echilibru mineral

între noi pești morți corpuri transparente de meduze
ochii tăi uitați pe nava singurătății mele ca o algă roșie
strivită sub talpă la fiecare urlet al vânturilor

---

Constanța, sâmbătă, 14 iulie 2007, pe țărm