Privindu-te pe jumătăți
mă pierd în detalii și suspin frunzelor
urcatul pe ramuri, creșterea incertă a tulpinii
și, poate chiar, renașterea pe o altă rădăcină.
Am crezut că îmi construiesc sferturile privindu-ți jumătățile
aruncate peste cap, în gol,
dar eram departe de mine.
Nici nu mai știu să te număr cu gândurile,
nici să te adun cu valurile
sau să-ți înmulțumesc suflarea cu tăcerea.
Nu stiu cât timp am să mă uit
în apropierea gândurilor tale răsfirate
și nici cât a trecut de când amurgurile mele
au devenit jumătăți.
Nu stiu nimic din ce se pierde sau culege,
din ce hrănește părțile ce se regăsesc
sau ce moare aplecat peste sensuri.
Eu doar te privesc!