Amintirile sunt acea înlănțuire perpetuă ce pot condensa întreg trecutul în fracțiuni de secundă. Sunt acel fruct al experienței înmagazinat în rărunchii memoriei,la care sufletul face apel în modul cel mai bizar cu putință.
Palencia este un oraș mic, se evidențiază, poate, doar prin acel Cristo del Oterro, ce domină orașul-fiind ca înalțime al doilea pe glob, după cel din Rio de Janeiro. Tot aici întâlnim impozanta Catedrala romanică și o ramificație a Canalului Castiliei.
Există în Palencia un obiect de cult pentru copiii orașului, capul unui leu din bronz, postat în unul din zidurile Edificiului Poștei, a cărui gură nu este altceva decât "intrarea scrisorilor".
Generații întregi și-au lăsat prin gura leului, scrisorile pline de vis și visare adresate lui "Moș Crăciun", sub blând-cruda amenințare din partea părinților:"Dacă nu a-ți scris adevărul, Leul vă va mușca mâna".
În acest Edificiu al Postei l-am cunoscut pe Eduard Dulama , în toamna anului 2005. Avea atunci 22 ani, urma să se cătorească cu Juliana Herrera, o columbiană ce împlinise de puțin timp 18 ani. Visul său cel mai asiduu era acela de a-și petrece "luna de miere" în România, dorindu-și ca aleasa inimii să cunoască Câmpina, locul natal al lui Eduard.
Friza în Eduard acea discrepanță între vârstă și maturitatea ce îl caracteriza, părea un înțelept închis într-un corp adolescentin. Eram intrigat, foarte puțini tineri se gândesc la un astfel de pas la o vârstă relativ fragedă. El însă asumase acest deziderat, cicatrizând astfel stigma divorțului părinților.
Considera Spania drept "țară a oportunității secunde", după virulentul eșec financiar suferit de familia sa în România, odată cu închiderea negoțului ce îl posedau.
În ciuda faptului că toți ai săi locuiau în Madrid, Eduard alesese Palencia, își dorea un "respiro" și orașelul acela îi oferea o atmosferă mai apropiată de cea de acasă.
Impreună cu tatăl și frații săi, construisera în Câmpina, pe strada Târnava, un "mic palat", în care urmau să se bucure de familie.
În una din istovitoarele zile de lucru dinaintea inaugurării Edificiului Postei, Eduard a fost acela ce trebuia sa curețe "capul leului", sub asprul consemn al șefului său: "Ai grijă de Leu, în mâinile tale stau visele a generații întregi".
Zâmbind resemnat, Eduard îi răspunse: "Eu nu am avut parte de o poveste așa de frumoasa în copilarie".
Visele sale fragede și a altor 8 persoane, au fost curmate neașteptat într-o explozie de gaz, ce a redus la cenușă un edificiu al unui oraș numit Palencia.
Dacă vreodată veți trece prin Palencia, nu uitați să lăsați în "gura leului" o scrisoare pentru Eduard. Visele sale mărunte, umane - ca ale noastre -neputincioase în fața destinului, vor continua să traiască în, și prin aceia ce l-au cunoscut.
Oricât de mici ar fi orașele ce le întâlniți în cale, aplecați-vă cu tot sufletul asupra acelei arhitecturi umane ce vă va înconjura, bucurându-vă de incomensurabilul dar numit prietenie.