I
Timpul trece, iar eu tot alerg
Gîndul meu rece, zi de zi ma petrece
Lumina-mi pare ca o ating,
Dar tunelul întunecat pare că n-are sfîrșit
Și atunci îmi vine cel de-al 13 gînd de pe a 9-a stare
Și-mi revin din nou ca la prima încercare.
Știu ca nu e greșit și fac așa cum m-au învațat și așa cum cred,
Dar tentația anturajului în care eu trăiesc
Mă face să uit pentru ce eu viețuiesc
Și pentru ce eu văd cea dea 17 culoare a luminii din sfîrșit
Și ajung, mai am puțin și o ating, dar...
Dar ceva s-a întîmplat, mie greu să mă țin în gînd.
Ceva ma ține și mă trage într-o parte,
Mă întorc și iarăși văd acea față.
Fiori mă cuprind și ghiața îmi sparge căldura minții
Și sufletul doar plînge,
Dar tentația-i mai tare și lumina încet dispare.
Tunelul crește, iar eu stau pe loc
Și vad acea fața ce rîde, al timpului joc.
II
Încerc să-mi rup privirea și din senin ceva a stralucit.
Mă uit și văd o zînă cu ochi de smarald, frumoși de neasemuit,
Uimirea îmi e prea mare, ea îmi zîmbește,
Si cu dulce glas ea îmi șoptește
“Hai vino, vino înainte!”...
Cu rupere de inimă eu mîna i-o întind,
Sclipind speriat prin intuneric, eu mina ei o simt...
Deodată lumina din tunel tare s-a reaprins
Și ghiața se topește, caldura a învins.
Ferice sunt, puternic sunt, uimire la nesfîrșit,
Sunt ca-n culoarea a 10-a încrezut și acoperit.
Nimic, nimic nu mă sustrage
Am gîndul meu, lumina mea ce bate în a tunelului sfîrșit...
Și vreau să sar, să zbor, uimit dar spre lumină vreau ca înainte
Și am puteri iubita mea, am tot ce am, ești scaparea mea
Am ochii tăi, am vocea ta, am trupul tău, am fața ta.
Ești tot ce am, la tot ce sper si pentru ce traiesc,
Prin prisma iubirii tale eu scopul vieții îl găsesc!