[O viață i-a dat viață,
În noapte, într-o noapte,
Iar noaptea i-a fost mamă
În șoapta unei șoapte.
Rănit de-această dramă,
Se-ascunde timp de-o viață.]

- Un monstru te-ai născut
Și mi te-ai arătat!...
Ah! Urât mai ești și rece,
O! Fiară cu păcat!
Doar monștrii să se-aplece
În loc’ un’ te-ai născut!

Căci eu, frumos și bun,
O lume-am explorat
Și-o lume-am cunoscut,
Pe când tu, izolat,
Nimic nu ai văzut!
Nu știi ce-i rău și bun!

Din cărți crezi că-nțelegi
Miliardele de oameni?!
Și tot ce-nseamnă viață
În minte le asemeni?!
Nu vezi decât din față!
Nu ai cum să-nțelegi.

Și geniu zici că ești!?
O!... Dificil cuvânt;
Cu greu îi înțelegem
Noi, oamenii de rând,
Dar idoli îi alegem;
Tu, idol, nu, nu ești!...

Întoarce-ți a ta față,
Căci simt cum mă-nfior!
În ochii-ți de satană
Privesc și mă cobor,
În Iadul ce mă cheamă,
Cu mâinile pe față!...

- Tu, tinere bătrân!
De ce-ai venit la mine,
Să furi din al meu timp
Și-apoi să-l iei cu tine,
Să-l pierzi într-un răstimp
Prea scurt, frumos bătrân?

- Bătrân mă faci tu, fiară
Și monstru... tu, pe mine!?
Căci secole, milenii
Parc-au trecut prin tine!...
Doar trei! Doar trei decenii
Trăit-am!... M-auzi, fiară?!

- Te-aud, frumos bătrân.
Când anii-ți iau ‘nainte,
Iar tu rămâi copil,
Apusă-i a ta minte
Pe veci, bătrân senil.
Să pleci, frumos bătrân.

Să pleci din a mea casă,
Să pleci departe-n grabă,
Căci fiarele din mine
Flămânde se întreabă:
“Ce este-acesta? Cine?”...
Să uiți de a mea casă!

- Tu îmi vorbești de timp!?
Tu, victimă a sa!?
Căci timpul pentru tine
E timpul pentru-o stea
Ce simte și-o miime
Din trecătorul timp!

Tu, cel ce viața-ți plângi
În fiecare clipă,
Când ora ți-e deceniu
Și toate îți explică
Că lacrima de geniu
E soarta ce ți-o plângi!?...

O, fiară cu păcat!
Să te iubesc pe tine
Tu vrei!? În schimb, să-mi dai
Din geniul tău!? Mai bine
Din inimă să tai!
Să mor cu-acest păcat...

- Păcat zici tu, bătrâne?
Și păcătos sunt eu?
O, omule de rând,
Dar unde-i Dumnezeu
S-asculte al meu gând?
Exista El, bătrâne?

- Păcatul de părinte
Pe tine te-a născut;
Păcatele de mamă
Le ai, ea le-a avut.
Ascultă cum te cheamă
La ea, ca un părinte!...

Ascultă-i vocea caldă,
De mamă iubitoare,
Cât de frumos îți cântă,
Că sufletul te doare,
Și pași-ți se avântă
Spre lumea ei, cea caldă.

- Bătrâne!... O! Bătrâne!...
Păcat e dacă eu
În viață te-aș lăsa
Acum, căci Dumnezeu
Pedeapsă îmi va da
Pe viața ta, bătrâne!...

Tu monstru zici că sunt
Și fiară cu păcat –
Oi fi și-așa, se poate –
Dar sufletu-mi pătat
Pe tine te socoate
Mai monstru decât sunt!

- În Iad e a ta mamă,
În Iad și tu te duci!...
Dar poate că acolo-i
Mai bine ca aici...
În lumea de dincolo,
Te-așteaptă a ta mamă.

Tu nu ai cunoscut-o,
Căci inima-i haină
Te-a părăsit. De-atunci,
Sufletu-i se ruină
În suferințe lungi -
Durerea-a cunoscut-o.

Și-astfel, s-a sinucis -
Acest păcat de moarte!...
Doar Dumnezeu cel Sfânt
E singurul ce poate
S-o bage în mormânt!...
Dar ea s-a sinucis.

- Tu judeci, om de rând,
Tu, praf pe-acest Pământ,
Că viața mamei mele
E de la Duhul Sfânt!?
Păcatele ei grele
Se-aștern toate în rând!?

Un înger le va scrie
Pe carnețelul său?!
Le-ar număra Satana
Sau însuși Dumnezeu?!
Și toate vor da iama
La cel care le scrie?!

- Ce geniu ești tu, oare,
Când pui doar întrebări,
Când pași-ți se avântă
Pe multele cărări,
Dar talpa pe cea frântă
Pășește. De ce oare?

De ce noaptea-ți orbește
Vederea creștinească,
Și-l lași pe Antihristul
În șoapte să-ți vorbească,
Iar tu, idealistul îl
Privești și te orbește.

Ascultă-ți al tău cânt,
Din suflet, cum renaște,
Lumina-ți v-arăta-o
În noaptea-zi de Paște;
Pe-un braț de-al tău va sta o
Fecioară cu-al său cânt.

Visează! Fiară rea...
Visează, căci... e bine!
În lume-aceasta crudă,
Þi-e frică și de tine...
Și, obosit de trudă,
Te-arunci în lumea rea.

- Visează tu, bătrâne,
Visează în suspine,
Căci viața a pus capăt
Și viselor din mine...
Și geniu – fie-n treacăt –
Nu zic că sunt, bătrâne.

- O! Dumnezeu te-aude!
Și martor El îmi este!
Știam! Știam! Știam
Că-i falsă-această veste!
Dar curios eram!...
Și-urechea mea te-aude!

Te-aude cu-ușurință!
Dar nu-i vine a crede
C-această biruință
Învingător mă vede!
Dar cum e cu putință,
Cu-atâta ușurință!?...

[Un vis al unul vis,
Acum s-a împlinit.
În noapte, într-o noapte,
Cuvântul a murit,
Călătorind în șoapte,
În noapte, spre alt vis.]