Plouă,
parcă e trist și lumina se prelinge pe pereții întunecați,
așteptându-mă.
M-am luptat cu mine toată noaptea
și toate zilele s-au scurs într-una singură.
Acum nu mai am timp,
cred că mi s-a scurs tot prin gât, odată cu amarul.
Plouă!
Sunt ud și mă preling printre umbre.
Cine poate fi de vină că am înghițit cerul
și norii îmi plouă gândurile peste dealuri?
Cine este de vină că, întins peste tot universul,
sufletul meu alunecă pe obrazul tău,
murmurând spațiilor speranța?
Plouă,
pentru că sunt fericit!