Sunt al pământului; un ins cu sângele podidindu-l pe nas,
Nicidecum o iluzie sau un scrânciob între două lumi.
Mă sprijin de copacul paralitic de pe trotuar;
Fără fructe, cu pungi de plastic, mirosind a urină.
Tremură de spaima automobilelor.
Nu îndrăznește să traverseze.
O mâzgă roșie coboară pe trunchi
Deodată cu palma care îl tencuiește-
Mă aplec să îl leg la șireturi:
Înnod razele care teleportează găuri de covrigi.
Betonul se arcuiește și crapă în jur.
Nicicând nu m-a simțit pământul astfel.