îmi rearanjez camera în funcție de metabolism, voi dormi
în mijloc, ținând capul pe brațul drept în ghemuirea
fără reper, fără mobilă, doar obiecte aruncate
peste tot, într-o levitație cu efecte acvatice
care-mi împiedică plutirea, habitatul frivol în uterul
din ce în ce mai impersonal, mai golit de sens

tocmai când aș vrea să mă rotesc, să exersez gimnastica
recuperatorie într-un salon luminos, prescris
dinții rânjesc la pereții vopsiți, mă ghemuiesc și mai strâns
la gândul că se poate scrie cu rahat sau cu sânge pe ei
dar ce te-ar putea roade pe dinăuntru, ce s-ar sufoca

sunt o cameră identică, un haos cu înfățișări banale
nu se întâmplă nimic în interior, sunt o conductă
prin care se deversează ceea ce nu voi fi niciodată
doar pentru a-i face pe toți să creadă că
spațiul intim e un loc rușinos, un cur abia acoperit
ghemuit de teamă, crispat pe toate neputințele