e semn că inima are nevoie să treacă încă o dată
prin mașina de cusut a ploilor

am străbătut lucrurile ca o ață uitată fără de nod

a trăi înseamnă a deșira sunetul

apa ar strânge cusăturile – înecul mi-ar rămâne
mic sau măcar insuficient

o rază mă străbate ca o ghilotină
sau ochiul meu e-un cer cu soarele întors
rugina îmi mănâncă picioarele somnului fără ele
arăt ca un submarin dat la casat

de fapt mașinile primăriei spală trotuarul adulmec
vara cum se evaporă murindă din asfalt
ai crede că vântul râde de trecătorii care se închină
aproape ferit
parcă ar fura

am legănat copilul – și el a adormit
mi-am ținut soția în brațe – și ea a adormit
am rămas treaz – îmi cuprind umerii
ai crede că întorc pe dos un ochi ce încă nu a învățat
somnul

și dacă dimineață mă voi trezi ținând în mână un cuțit
înseamnă că am umblat somnambul printre găini lirice