Mă întreb, sunt ceea ce crezi
Sau te vezi
În mine ca-ntr-o oglindă,
Mângâindu-ți
Propriile slăbiciuni cu privirea?

Aș vrea să fiu sigură, mă asculți
Sau doar cauți
Ecoul gândurilor tale
În pereții albi?
Nimic nu e mai dulce decât neștiința mea.
Nu-i așa?

Aș putea fi oricine, oricât timp, oricum, oriunde
M-aș îmbrăca în cioburi și-aș deveni de sticlă,
Să vezi prin mine,
Asta pot să fac,
Să știi că nu te mint
Nici măcar când tac…

Să știi că nu mă ascund
Nici măcar când cuvintele mele
Sunt murdare de inutil…

Nu-mi fac niciodată curat prin viață
Ai grijă pe unde calci, e praf
E dezordine, ca-n rimele astea, e totuși senin
La mine, și liniștea are ruperi de ritm.