Tăceri de bronz s-au adunat buchet,
Pe trepte ce-și visează cariera
Stăm, bieți satiri, în prezumtiv duet
Și între noi domnește scrumiera.

Revin subtil cărări nepieptănate
Din golful stâmt cu onduleuri certe,
Pulsând de miere-n două cu păcate
Ascunse printre amintiri inerte.

Iar ne-a mușcat de gât meschinăria
Cu colți ascunși în puf de violină,
Azi suntem jocul, mâine – jucăria,
Dar, ce contează, încă nu-i lumină!

Rânjim absurd de inimi stoarse-n mână
Ce-și picură ecoul pân' la ziuă,
Când, dezlegați de-o vagă „sărut mână!”
Ne adăpăm cu apele din piuă.