- Lasă-te purtat de simțuri,
Lasă-te purtat de vânt.
În romanul vieții tale,
Nu lipsește un cuvânt!

Lasă-te mișcat de val,
Lăsa-te udat de ploi.
Într-o zi, vei înțelege -
Nu vom mai fi “NOI” si “VOI”.

Simte-ți idealul tău,
Caută-l și-l vei găsi.
Lasă-te-ncălzit de focul
Inimii ce va iubi.

- Luat de simțuri și de vânt,
Într-un spațiu de mormânt?!
A iubi sau a nu fi,
În rațiunea inimii?!

- Eu iți zic: privește-n față,
Vei vedea al tău destin.
Eu iți zic: privește-n urmă,
Spre pilonii ce-l susțin.

Dumnezeu a creat lumea,
La-nceput, era sublimă.
Dumnezeu o are-n pază-n
Întuneric și lumină.

Eu iți zic: deschide-ți ochii –
Vei vedea ce nu se vede.
Eu iți zic: ascultă-mi glasul,
Într-o zi, vei înțelege.

- Demiurg creat de mintea
Sufletului făr’ de el, e-un
Paradox al omenirii,
În obsesia nemuririi.

- Ridică-ți fruntea împietrită,
Să-ți văd ochii cei de gheață,
Buzele de foc uscate,
Chipul tău lipsit de viață.

E tristețea absolută,
Un suspin fără ecou,
Suferință-ndelungată
Și o moarte de erou...

Îți simt veșnica durere-n
Astă lume fără lege...
Însă totu-i un miraj!
Într-o zi, vei înțelege.

- Omul, o eroare a naturii,
O problemă fără tema...
- O eroare a naturii!?
E-o creație supremă!

Dumnezeu a creat omul.
Din pământ suntem cu toții
Și Pământul este-al nostru
Și-n pământ se duc toți morții.

Dumnezeu ne dă lumina,
Dumnezeu ne dă ființa,
Dumnezeu ne-arata calea
Mântuirii și credința.

Dumnezeu ne dă de toate,
Dumnezeu ne-arată totul.
Să-l audă cine poate!
Dumnezeule, ești totul!

- Suferință, boală, crimă,
Foamete, război și moarte -
“Dumnezeule, ești totul!” –
File rupte dintr-o carte...

- Mântuiește-ți al tău suflet,
Păcătosule, degrabă!
N-auzi al Satanei urlet,
Nu-l auzi? Ia’ de te-ntreabă!

Rătăcești prin întuneric,
Prin pustiul vieții tale,
Căutând mereu lumina,
Căutând spre acea cale...

Dar lumina-i-n al tău suflet –
O coroan-a unui rege,
În împărăția vieții –
Într-o zi, vei înțelege.

- Când greșeli clădește mâna-ți,
Păcătoși când ochii-ți sunt,
Când în foc de Iad s-ascunde
Mintea inimii-ți de sfânt...

Când a urii răzbunare
Uită faptul de-a ierta,
Iertător fie și Domnul,
Răzbunarea e a ta...

Lăcomia și mândria,
Când în inimă-ți vor crește,
Vinovat va fi Satana,
Cel viclean, ce-ademenește!?...

- Ispitit te simt pe tine.
Calea dreaptă d-ei alege,
Vei cunoaște fericirea
Și atunci vei înțelege.

- "Cale dreaptă"-n labirintul
Vieții fără de sfârșit!
Când se vor sfârși odată,
Dar tu nu vei ști nimic...

"A cunoaște" e prea mult
În astă lume ignorantă!
Când icoana vieții noastre
E-o pictură dezolantă...

"A-nțelege" ce înseamnă
"A cunoaște" și "a ști",
Alergând după răspunsuri,
"Calea dreaptă" nu va fi!

- Ca să știi, întreabă Cerul.
Să primești răspuns de Sus,
Trebuie să crezi în Tatăl,
Duhul Sfânt și în Iisus.

- "Dumnezeu" îl denumim noi,
Dumnezeu cel bun și sfânt,
Ce-a creat tot Universul,
Lume-aceast-acest Pământ...

Dumnezeu are răspunsul
La această întrebare:
“Unde, cum și ce, de când,
De ce, de cât, de unde, care?”

- Duhul Sfânt, pe-acest Pământ,
Va coborî curând plângând...
- Căci a greșit, când ne-a creat,
Rostind atunci doar un cuvânt!

"Pe aripile unui înger,
Zburăm cu toții către cer.
Să piară relele din lume,
Să le vedem cum pier!"

Dar "îngeri" ni s-arată nouă?
Și "Cer" nu e văzduh întins –
În care liber rătăcesc
Ai noștri ochi – de neatins?!

"În îngeri, nemurire, zbor
Noi credem. Vă rugăm pe voi:
Lăsați ale noastre reverii
Din inimile de copii."

- Să crezi în Domnul nostru Sfânt,
Nu e iluzie-amăgire.
Să înțelegi al Său cuvânt,
E-nțelepciune... dăruire...

- A oferi lui Dumnezeu
O clipă doar din viața ta,
Dar viața doar o clipă e,
Atunci, i-o vei mai da?

Se scurge clipa vieții tale,
Se scurge pe-al tău chip,
Precum se scurg într-o clepsidră
Fire de nisip.

Iar ochii tăi încețoșați
Privesc, orbiți de frică,
Acele fire de nisip,
Nisipul care pică.

Iar mintea trupul își oferă
Zeului... imaginar...
În care mintea-nnebunită,
Fuge spre al Lui hotar.

În spațiul minții, claustrat,
Orbit de frica morții-ți
Gonești iluzii și himere,
Punând pe seama sorții.

Să mori însă nu-ți e sortit,
Cu toții-o vom cunoaște!...
Dar viața mulți n-o vor afla
Din clipa când s-or naște.

Și crezi c-această clip-a vieții
Este doar un început,
În urma căreia trupul nostru
Va ajunge un rebut!?...

Din el ieșind al nostru suflet,
Cu-nsușiri dumnezeiești:
Nemurirea și Știința
Pentru Lumile Cerești!?...

Dacă zei vom fi cu toții,
Veșnicia de-om cunoaște,
Pentru ce-am trăit în mine?!
Pentru cine ne vom naște?!

Pentru ce primesc suflare
Trupuri ce nu pot alege,
Viața fiindu-le curmată!?...
Într-o zi, voi înțelege?