Din analele toamnei am cules o frunză,
o frunză veștedă de castan,
și-mi amintesc c-aproape-un an
sau gălbenit frunzele-n buză.

Tu credeai că anotimpul mă răpește
și m-ai privit cică ... cu milă,
dar eu îmbolnăveam de silă
că galbenul din frunză mă privește.

Iubito, pereți au ruginit, dar nu rugină
îmi cară cărămizile prin oase
și nici cărări întunecoase
îmi cară toamnele prin vână.

Doar tu iubito în smintita-ți goană
mă definești prin galeriile de toamnă.