Ridic altar întru-nchinata zare
Si-ngenunchez umil în fața lui,
Cătând răspuns la eterna-ntrebare
De nu cumva suntem ai nimănui.

Deschid ochi de orb la înaltul din cer
Si-aș vrea o lumină să mă doară,
Cu unghii de ciung sap în mina de fier
Si-s tot unde eram întâia oară.

Un corb albinos parc-aș fi pe pământ,
Furând sinucigaș vânătorul
Ce-abil a ucis și ultimul cuvânt
Ce mai avea importanță: zborul.