veninul meu e ca ceața lăptoasă și imaterială
a dimineții
săgețile mele sunt flaute răsucite
pe care le slobod către voi
pentru că vă urăsc

un copil ce-și devoră maturitatea
în patul încă neîmpărțit –
încep să număr anii vieții
numărătoare inversă pe care lucrez
concentrat (strecor în titanul din frunze
o umbră violacee – pădurea capătă
o înfățișare personală)

ți-am lăsat pe noptieră un vis
în caz că nu vei putea adormi la noapte
(calul meu nărăvaș îmi încordează umerii)

eroticul –
tăceri suprapuse
când stăm față în față

lovești trupul cu senzorii eliberați
apoi urmărești în ochi bătălie după bătălie
care se dă între
armatele cerului și armatele cerbului
fiecare tresărire ofrandă
în calea săgeților calde

trebuie să tai vârfurile crescute anapoda
să pășești pianissimo
să descânți zorile
cu un aforism oarecare
nu-ți fie teamă
inima culcată pe un pat magnetic va ecrana tensiunile
de orice influențe exterioare
urmărește doar păsările
care se lovesc de pereții gâtlejului
vocea internă
se va transforma într-un cer imens
frunziș de aripi pe care trebuie să le ciuntești
dacă vrei să ajungi la mine
să smulgi fiecare flaut sălbăticit de pe buzele mele
argint și umbră

voi întinde arcul
voi trimite către tine flaut după flaut
argintul se va dezlipi de pe vocea mea
și se va auzi un hohot de râs:
câinii mei de iasomie
asmuțiți împotriva ta

mi-e frică: ai putea clipi tocmai acum
când s-a așezat pe genele tale
un fluture