Ea are trupul rotund ca o minciună, apoi ca un măr.
Ea poate fi Senia sau poate fi lotus.
Totuși astăzi este Senia. Atât.
De ce?
Taci. Senia. Atât.
Într-o zi poate fi toate zeitățile Olimpului, dar azi este Senia,
azi este cântec de valuri.
Cu mâini de prundiș caută robinetul de apă din gară.
Noi îl vedem blestemându-i aluziile,
e mâna ceasului în toate, e mâna unui timp pierdut chiar și în robinetul de apă.
Dar ea îl caută.
și nu știe-
că e mâna unui timp pierdut în robinetul de apă
și nu știe-
că ea, Senia este cântec de stepă,
pe buze de femeie sterilă și slabă.
Ea, Senia, rotundă la trup ca o lună tânără,
Senia, bătrâna oarbă.

El este slab, bineînțeles, ca o trestie,
ca o idee, ca un elev, ca un pensionar la modă, ca o femeie la modă.
Bătrâni și orbi se țin de braț într-un altfel de dans al frunzelor de toamnă.
Orbii dansează în Subcetate ziua, pe la prânz.

“Ce faci?” el.
“Mă spăl pe picioare. Nu vezi că sunt murdară? Mă râde lumea.” ea, Senia mea.
“Parcă te măriți!”
“Poate mă mărit. Știi tu?”
“Cu cine?”
“Știi tu?! Poate mă cere careva!”
“Te cere....” el, gelos și orb.

Un copil de Subcetate plescăie din bici.
Își imaginează un cal negru, își imaginează o lume rea, își imaginează un fiu pe care nu-l iubește.

“Unde mergem?”
“La o bere.” el, stăpân fericit al Seniei numai a lui, uitând de măritat cu altcineva, Senia mea.

Mi-a venit să plâng, dar între timp, a venit și trenul.
“Da, știu, a venit ceasul să fim simplii fericiți”, i-am spus.