Prima iubire, nepătată, a rămas
O sângerândă rană, cu gând nehotărât
De-oblăduire, ca un simbol pecetluit
C-o mult prea tristă Amintire !

Însă pe-atunci, eu doar visam
Cu ochii larg deschiși, în suflet[]
Pe acea, râvnit-atât de mult !…
Să-mi fie alături, nu doar soață,

Precum un bibelou, dar nu din
Porțelan, cu-n suflet închistat,
Amăgitor, atrăgător prin luciul
Lui, și-n miez…, pietrificat !…

Însă așa s-a rânduit de astă dat’
De fapt uitasem, că-i Păcat[]
Să dormi doar, cu Satana-n pat…
Eram încețoșat, total nevinovat !…

Cristalul îmi este salvarea!
Și chiar și orb, tot aș vedea
C-o unică menire de-aș avea,
Ești numai tu !… Iubita mea !

Ce nu o dată, mi te-ai arătat
ÃŽn visul Sacru, prea curat,
Trimis, în dar cu-adevărat
Nu de un zeu, banal, idolizat…

Ci Însuși Dumnezeul meu Ceresc[]
Mi-a înlesnit să-ți și vorbesc,
Să-ți spun și-n șoaptă cât tânjesc
Pentru o clipă doar, să te privesc !

Știa deja, că nu-mi doream,
La cât de mândru arătam!
Decât a coborî din inocentul Vis[]
Pentru-a porni, în doi, spre Paradis !…

Iulian Nistor-Vaslui
Vaslui, 17 Iunie 2005