ÃŽn casa cu o mie de adrese
Se-apleacă stranii glasuri în auz,
Prin podul verde, cu contur confuz,
Hilar păianjen, luna pânza-și țese.

Sub pleoapa albă ochiul mi-l ascunz
De spaima umbrei ce din umbră iese
Și-amestecat cu foșnetele dese
Între urechi îmi crapă un obuz.


Mi-a fost pădurea-n alte vremuri casă,
Aveam în ea și pat și vin și masă,
Era și luminoasă și-ncălzită.


Fiori de groază rece-n brațe-mi torc
Acum, fiindcă astăzi mă întorc
La ea, ca la o casă părăsită.