un fel de menire a corpului meu:
îmi place să dezvelesc săruturile
poeților cheli, tăiați din ziare,
sprâncenați- și să le ascund în
cuburi mici de gheață, să le
dezgheț în iubire, le
dăruiesc constelației de pistrui;
le dezvelesc și le arunc noaptea
în visele mele trădătoare, închise
s-aud cum se revarsă prin poezii
în lumea umbrelor și-a maselor
de Apă...
purtate spre sfârșitul lumii,
reintru în straniul meu corp
unde le simt fragede
prelungiri ale corpului meu,
sub Orion aproape șters de
lumină cu gaz incandescent-
mă-mbăiez apoi, și aștept
Privirea...