încă o cană cu cafea amară la 4 a.m.
încă o țigară pe pervaz
șase etaje pline cu suflete îmi atârnă sub tălpi
stau într-o cameră
la marginea dimineții
și caut
ce tot caut
în mine
nu prea știu
poate ceva care să merite salvat

mai trece câte unu
fără să aibă habar
oamenii nu văd lucruri frumoase în alți oameni
sau nu le înțeleg și se tem
preferă să se uite în altă parte
poate era mai bine să-mi fac o casă din nisip
să rămân lângă mare
să-mi scarpin în liniște tristețile
întrebările
singurătățile

încă o cană cu cafea amară la 4 a.m.
încă o țigară pe pervaz
cu picioarele șovăind în dimineață
se tot trântesc uși în mine
unii intră alții ies
toți se îndrăgostesc atât de ușor
dar niciun colț de om nu rămâne
să iubească