în coliba îngustă amândoi și n-avem niciun sprijin
numai tu /ce aproape/ ciudat înțeles
parfum de nopticoasă pătrunzând prin ferestrele deschise ale inimii
cu un farmec nespus te oferi drept noian zămislirii

luna se așterne regește pe trupul tău
tristețea în cumpăna vieții este absorbită de vină
și nici măcar un regret nici măcar o sedimentare
în trecerea lentă pe plaja picturii din suflet

se deșiră firul solitar al visului
zorii ne găsesc pe salteaua de mușchi
în iriși se trezește lumina