Stând de vorbă cu îngerii dulci
ai disperării,
mâncăm mere și aruncăm cotoarele pe geam
afară din noi…

în jur lumina-i tot mai puțină;
cuvântul Tău, Doamne, tot mai greu;
pe zi ce trece
auzim țipete ce nu le recunoaștem
ca fiind ale noastre…

cântând pe diferite voci același cântec,
sfidăm moartea, Doamne,
în încercarea de a răzbi spre Tine,
fără să-Þi cerem ajutor.