Te invit la fulgerul meu
Să simți unde-ți crește durerea
și unde exiști

Tu mi te interzici printre derulări de idei sinistrate,
Tu mi te interzici printre pauze de existență
cu adăugări curbate pe fiecare repaos…

Îmi zgâriu ochii cu sarea lacrimilor
De câte ori te simt departe
Și sarea îmi aduce aminte de mare
Cu orizontul ei albastru
De nemăsurat în clipiri,
De nestins din priviri.

Lasă-mă să mă arunc în golul apei
De la etajul fiecărei pustietăți,
Să mă tai de lama fiecărui gram
Al insipidului aer ce-l pot respira în cădere,
Să mă dezmembrez în atingeri pe trupul tău,
Cu tot dorul îmbuteliat în mine.

Într-o zi, în cuvintele tale,
Mă voi exista metamorfozată în eter,
În amprenta fatală ce duce-nspre iubire.

Să ne bem cafeaua, dar!
Să simțim fulgerele…