mă strecor invizibilă
oameni-porți pe care nu îi mai simt
decojită de secrete viața lor are miros de pâine râncedă

să le dau apă mamă
să le dai
ard în ei cum ardea casa bunicii
să le stingem vedeniile să îi salvăm

cenușă pe trotuare
străzi golite de morți
orașul întreg o urnă în care ne amestecăm identitatea

peste numele meu putrezește numele celuilalt
palmele pipăie chipuri moi
ochiul nu se mai deschide după ochi
gura nu mai strigă

opriți-vă

nu pot ieși din această muțenie
nu pot respira