Se întâmplă mereu să găsesc colțul câte unui singur
pe lângă moartea căruia trec
și-atunci o pioneză cu vârf de pumnal îmi intră-n pantof
și-atunci cotoare de lămâi amare îmi cad pe frunte.

Continuu zbârnâie metroul în curent electric
totul e numai o șină lungă și rutină
continuu metroul își deschide ușile
se văd inimi- carne verde purtând ranițe cu gâturi frânte
se aud inimi: "Nouă ne place să tăcem,șoptesc, sau ne place să vorbim îngrozitor de mult"
se simt inimi: "În timpul liber, dar și-n cel ocupat, ne-am format un rit al plictiselii:
să privim in gol să mai facem un ceai să mai rănim să oftăm"

În stații coboară prietenii mei( ușile se-nchid, se deschid, ușile se-nchid)
buburuze la care punctele s-au scurs in bălți, cu sânge pierdut
și flori cu gâtul rupt și coroanele-morișcă
Azi vă-mprumut monede în contur de sârmă azi fără dobândă
Azi din nou mă destăinui vouă:
mi-ar plăcea să fiu din nou în coaja unui ou neavortat
și coaja să nu se mai spargă
Să zac. Să n-am. Să tac.

Continuu zbârnâie metroul în curent electric
totul e numai o șină lungă și rutină
stație. stații.
Eu am visat să trag o sfoară imaginară și să dărâm curentul electric
Dar nu. stație. bieți prieteni. Azi
Îmi scutur în fața metroului corp slab de cârpă și depresiv adolescent
nu mai am chef să duc pe umeri un bătrân vicios timid
eu vreau sa fiu in coaja unui ou cât mai puțin strivit.