Fruntea îmi este plină de gânduri cu chipul tău
Inima îmi este plină de dorul tău
Ea bate ca nebuna și urlă după tine
Ar vrea să se rupă din pieptul meu
și să fugă departe unde ești tu
Când gândurile cu tine îmi umplu fruntea
Mă doare îngrozitor de mult pieptul
Speranța se roagă de mine în genunchi să n-o omor
Să mai cred să mai tot cred și iar să mai cred
Ea-mi atârnă disperată de inimă
Ca lacrimile care atârnă de ochii tăi
De ce plângi și nu spui nimic?
De ce fugi departe și te scalzi în lacrimi?
Tu care ești mai blândă decât căprioarele
și-i faci și pe păuni invidioși de frumusețea ta
Oriunde pășești răsar flori
Fluturii vin și ți se așează în păr
șerpii ți se încolăcesc pe picioare sărutându-ți-le
Leii toți vin în haite și ți se aruncă la pământ
Gemând dupa o dulce mângâiere cu mâna ta fină
Cu palmele tale fine ca aripioarele de porumbiță
Izvoarele își schimbă cursul spre tălpile tale
Doar ca să îți scalzi picioarele în ele
Apele în care tu te scalzi se parfumează și se îndulcesc ca nectarul!
Albinele vin spre tine și ți se așează pe buze
Sperând să culeagă saliva ta mai dulce decât mierea lor
Cerul de necaz se înnorează când îți îndrepți ochii spre el
Căci ochii tăi sunt mai albaștri decât el
și mai clari decât roua dimineții pe care o aruncă pe câmpii
Tu care faci soarele să pălească
Să fie ca o stea a nopții pe lângă tine
De ce fugi numai de mine?
De ce te ascunzi cu căprioarele prin poieni?
Promit c-am să fiu curat ca roua dimineții
Blând ca mieii care pasc pe câmpii
Cu inima nepătată ca o perlă din ocean
Mâinile-mi nu vor să te rănească
Ci să te mângâie
Nu-ți voi strică trupul cum strică viermii poamele
Voi fi ca ploaia aurie care cade peste iarbă
Ca lumina dimineții care mângâie florile
Ca zăpada albă și curată care acoperă crestele munților
Mădularele îți sunt fragile ca aripioarele de turturică
Ca ramurile fine de smochin
știu și nu vreau să ți le rup
Așa că de ce stai scăldată în lacrimi pe câmpii
Cu florile scăldate în roua răsăritului?
Am să te urmez oriunde ai merge
Am să-ți cânt numai ție din harpă
Degetele care îmi trec prin corzile harpei
Ar atinge parcă câmpiile Elizee
De ți-ar trece măcar pentru o clipă prin plete
Am să-ți cânt numai ție
Chiar de te vei ascunde de mine și prin cele mai adânci pântece ale pământului.