Tabloul

Mă uit la el ca boul...
E lung, pătrat, în rame:
Tabloul...
De ce să spun că el...
Nu minte.
E și el un mobilier,
Nu-i nimic rău,
Nici nu conține fier,
Nici nu-i icoană...
Nu-i cu Dumnezeu...
Să mă bage el în boală,
E din trecut, sigur
O boală cam
Nasoală...
Să spun că n-am,
Am trecut,
Deși n-am trecut
Prin multe.
Nu-mi plac ramele lui,
E nashpa, nu pute,
Sunt eu în el,
ÃŽntre rame...
Și ce față pot să am,
Ce să-i fac așa a fost,
Am ce-i face? N-am...
Oricum nu mai are rost...
Întrebarea mea către tablouri
Ar suna așa:
Voi nu treziți doar doruri,
Treziți mii de fiori...
A cui e oare vina?
Rămân cu ochii suspendați,
De ce oameni voi uitați?
Atâtea vremi, atâtea versuri,
Deși copii,
Cu mii d-eresuri...