am ales să plec pe drumul meu de lemn verde
unde ploaia din mine
naște diminețile miresme de fân proaspăt și reavăn
ca să am "de bine" la drum greu

nu am să închid poarta
mă doare țipătul ei de fier rece - am să o ung cu zâmbet
omule
e poate târziu să mă rostești
numele meu și-a uitat deja toate literele
în urmele de pași adânc apăsați în mine
am să îți las însă cu împrumut
o strângere de mână prietenească - să o ai la nevoie
și
să știu că poate într-o zi...poate
ai să o strângi zâmbind
în mâna ta
atunci am să știu dacă plecările pot înflori
cu iasomie și liliac
din trunchiuri de lemn verde