Ce culori!
Cine le-a pictat așa?
Pe cuvinte?
Sufletul?
Or simțirea?
Or sentimentele?

Mi-e frică!

Ele...
Sunt așa prețioase!
Sunt ca niște diamante!
Întâi neșlefuite;
Așternând pe hârtie,
finisez diamantele!
Sunt iubite cuvintele,
Eu le nasc sensul, sunetul!
Sunt niște comori!
Comorile sufletului meu!
Cuvântul...e arcușul!
Cu el pot da sunetul
care tot vibrează în mine!
Pe paleta amestec sensurile,
mă joc cu sunetele,
combin cuvintele!
Și culorile?
Pe ce paletă le combin?
Uneori cuvintele mele cântă mut!
Atunci parcă sunt goală, falsă!
Parcă nu mă mai nasc!
Parcă mă usuc, mă evapor!
E searbăd totul!
Mă transform în nimic, în praf!
Se sparge și geamul,
ajung niște cioburi.
Doare nimicul,
doare golul,
doare plasticul,
căci e fals!
Iubesc Cuvântul!