cavalcadă a lucrurilor

simplitatea metastazei
ochii urmărind resturile de oameni
prinse în vârtejul spaimei
halate albe halate negre
eu însămi fragmentată în două nonculori

inerție

trec lamèle dintr-o mână în cealaltă
evidența stranie a sufletului în țesuturi moarte

atât rămânem numai atât

pe lângă ziduri ecoul pașilor
nu cadențează ritmul inimii
când din toate încăperile ochi imenși te caută
pe sub piele pe sub carne de vreo rămășiță a zilelor

garduri vii printre garduri ruginite

alei tumefiate ca un carcinom
merg apăsat
simt orice drenaj

la celălalt capăt un copil gol își caută geamănul