stăteam în gara aceea din vârful scării rulante
întindeam degetele mele un mâner
așteptam pe cineva să mă ia de mână
ca pe-o valiză plină cu poze să mă ducă până în tren

știu că în tren toate amintirile
trec prin fața ochilor copaci dezveliți
prin gările părăsite ca niște stafii
umblând dezbrăcate pe linii

câinii le latră certificatele
de călător necompostate

așteptam cu sufletul în palmă
pe cineva să mă plimbe
prin catacombele prin care trenurile trec
un pumn de sânge prin vene
să văd de departe punctul alb care mă înghite

un domn îmbrăcat în verde
și cu o șapcă albastră mi-a aruncat câțiva bănuți
ca și când de ceva vreme
întins ca un carton plin de carne stăteam la cerșit
atunci mi-am dat seama cât de mult contează
să poți să îți duci singur geamantanul încărcat de memorii