agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 10635 .



Legenda lăcrimioarei
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Vasile_Alecsandri ]

2006-04-04  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Luiza Oana Grosu



I

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,

Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite.

Lumina era moale și-ndemnătoare șopții.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.

Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,
Și nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;

Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde:
"Nici umbra de durere aice nu pătrunde".

Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,
Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,

Gustând în liniștire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.

Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.

II

Și iată că sosește un oaspe de pe lume,
Un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume;

Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-1 cu zâmbire, cu gingașe cuvinte,

Și-i zic: "În raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curând plecași din viață! Nu plângi a tale zile?"

"Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare."

"Și nu ți-e dor acuma de lumea pământească?"
"Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească."

"Cum? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă?"
"Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Și vecinic după dânsa voi plânge cu durere!"

Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,
Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.

De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!