când noaptea îmi zumzăie în pumni
și se unduiește-n mine spirala,
se trezește păpușarul gândurilor mele.
Pythia neagră-mi vorbește
prin îngerii din cerul gurii,
dezgolindu-și dinții de sălbăticiune.

tac, nu-nțeleg nimic
și visu-mi sângerează
precum cuvântul încă nerostit.

noapte de noapte pun botniță
strigătului rătăcit printre sinapse
și-mi vând zilele
cu ocale măsluite,
dar limbile-s hamesite
și ling fără tihnă orele.

timpul crapă pe la încheieturi
azvârlind noaptea-n
pubelele din spatele blocului.

beată de sângele sfinților
scrijelesc cu geana ochiului mort
'nu mai sunt locuri'
pe ușa sufletului.

chircită în somnul
unei demente așteptări,
croșetez lumi posibile
îndărătul pleoapei obosite
de prea mult roșu.