El ne respiră în ființa Sa
până ne naștem culoare de abur
sau albatros

îngerii sunt păsări care
își păstrează costumul de aripi
în visele noastre moi

omul, doar el,
trebuie să își schimbe inima într-o scară
nu prea ușoară dar mult mai înaltă
pe ea să urcăm
pe ea să o mâncăm

eu știu că sunt El
cu un cer greu de carne lipit pe la tâmple
și am să redevin inel de lumină
în penumbra Sa
chiar și mai mult
chiar și absolut…

trebuie să învățăm
să ne rugăm cu pielea deschisă către cer
să ne plimbăm prin nesfârșitele contraste
dintre mine și tu
dintre noi și pământ
și să cântăm
răstigniți pe corzile lirei
tăcerea cheii sol
rărită în noi
de vânt și de cer
de gând și de vis

trebuie să ne știm culori
lângă clepsidra de geneze a sferelor noastre
să redevenim El
din ființa noastră
mult prea plină
mult prea osoasă